Interviul saptamanii

Fotografie Dan Curic Dan Curic-"Blonder" participant la concursul de escalada sportiva Rarau Climbing Open 2007-editia a-V-a
Fotografie Dl. MIhai Catalin

agent al agentiei de turism Delta BestT urism

Fotografie Dl.Lucian Gabriel Grigoriu Dir. gen. adj. Camera Comert si Ind. Suceava
Fotografie D-na. Gabriela Bacanu Director Agentia de Turism Sunrise Turism
Fotografie Oana Marcu Director agentie Eco Holiday
Fotografie Maria Ariton Director Agentie Arias Turism

Interviu cu Dan Curic-"Blonder" participant la concursul de escalada sportiva RARAU CLIMBING OPEN editia a V-a

Pentru poze accesati link-ul: Fotografii alpinism

100%Turism:
    Alpinismul este un sport sau un hobby?

Dan Curic "Blonder":
    Alpinismul, in definitiile clasice....ar insemna ascesiunea in munti inalti...pe variantele lor greu accesibile.

    Dar nu toata lumea accepta ca alpinismul e un sport sau „doar un sport". Data de nastere se considera a fi 8 aug 1786 cand au ajuns primii oameni pe vf.Mont Blanc: Jaques Balmat si Michel Paccard, stimulati de premiul oferit de savantul Horace Benedict de Saussure. Dar altii dau ca reper 23 apr.1336 cand Francesco Petrarca a urcat Mont Ventoux sau ascensiunea din 1492 pe Mont Aiguille a unui grup de mercenari, din ordinul lui Carol al VIII-lea. Caci acele ascensiuni n-au fost efectuate nici in scop militar si nici in scop utilitar, ci mai mult din curiozitate si ambitie.

    Intre timp..alpinismul s-a diversificat foarte mult...din trunchiul initial desprinzandu-se foarte multe ramuri. Exista forme mai usoare, unde unii incadreaza si drumetia montana per pedes si desigur "alpinismul clasic", ascensiuni montane pe rute mai dificile, atat in conditii de vara cat si pe zapada sau ascensiuni mixte. Formele tehnice pe stanca si gheata se numesc "catarare", cei care le practica sunt cataratori. Ramura aceasta este „escalada".

    Exista si termenul de "catarare sportiva" . Nu exista o conceptie unitara in folosirea diferitilor termeni. In plus nu toti termenii straini pot fi tradusi exact. Desi exista o distinctie intre diferiti termeni utilizati, distictia nu e intotdeauna clara, neta: alpinism, ascensiune, catarare, escalada." Alpinism " a ramas termenul generic ...asa cum termenul "atletism" contine o multime de domenii .

    Sport sau hobby? Perceptia este extrem de subiectiva...in functie de practicantul caruia i se pune intrebarea.Personal nu privesc alpinsmul ca un sport.....Hooby?...poate doar pt cei care privesc. Pot sa il vada ca sport....doar cei care s-au dedicat exclusiv unei ramuri....devenita oficial sport...cei care se antreneaza cateva ore pe zi pt concursuri...cei care sunt legitimati la cluburi sportive afiliate unei federatii.

    Din punctul meu de vedere....alpinismul trebuie sa fie pura PASIUNE..si un alpinist trebuie sa incerce sa practice toate ramurile...de la drumetia clasica pana la cele mai tehnice ascensiuni.

    Alpinismul...muntele...omul...echipamentul.. mediul inconjurator...trebuie sa faca un tot unitar.

    Alpinismul inseamna libertate....dragoste pentru natura...necesita o anume conduita morala...respect pentru munte... si o anume relatie om-munte. Cuvantul "hobby" nu exista in acceptiunea mea despre alpinism.

100%Turism:
    Concursul din acest an este o manifestare izolata sau se vrea a fi inceputul unui fenomen, al unui ciclu de evenimente?

Blonder:
    Cateva lamuriri pentru inceput. RARAU CLIMBING OPEN este un concurs de ESCALADA SPORTIVA..si se afla acum la a V-a editie.

    Escalada este una dintre ramurile alpinismului care se refera strict la catararea pe stanca.Ca in orice domeniu al alpinismului...lucrurile au evoluat si aici. Primele catarari se efectuau pe muchii si pereti cu inclinare mica, apoi din ce in ce mai spre verticala, ajungandu-se la depasiri de surplombe si tavane. Catararea se efectueaza utilizand asperitatile stancii numite "prize". Acolo unde ele lipseau sau erau prea mici pentru a putea fi folosite cu echipamentul (incaltamintea ) de atunci, se utilizau pitoanele nu doar pentru asigurarea in ele cu coarda, ci si ca prize artificiale, alpinistii tractionandu-se de ele prin intermediul carabinierelor si agatand de ele scaritele pe care le foloseau ca prize de picior.

    Mai tarziu....s-a ajuns la ideea de "free climbing"..adica parcurgerea libera a unor trasee dificile....adica escalada exclusiv pe asperitatile naturale ale stancii..numai cu mainile si picioarele...pitoanele fiind folosite doar ca asigurare in caz de cadere....ajungandu-se la ceea ce inseamna de fapt ...ESCALADA SPORTIVA...

    Revenind....concursul de pe Rarau...el s-a desfasurat in sistem OPEN....adica este permisa participarea oricarui catarator...indiferent de grad...indiferent de clubul din care face parte...si chiar daca nu este sportiv legitimat in cadrul FEDERATIEI ROMANE DE ALPINISM SI ESCALADA.

    Concursurile OPEN...nu apartin de federatie...au regulament propriu (care respecta totusi principiile de baza ale unui regulament de concurs)...sunt organizate fie de un club...fie de membrii Salvamont....sau chiar de un grup de cataratori entuziasti...finantarea echipamentului necesar amenajarii traseelor...si finantarea premiilor...bazandu-se exclusiv pe eforturile gruparii respective de a cauta sponsori...de multe ori bazandu-se chiar pe buzunarele proprii.

    Exista mai multe concursuri de acest gen in tara...in diferite zone de catarare...fiecare concurs de acest gen constituindu-se nu neaparat intr-o competitie cu premii....ci si intr-un eveniment care prilejuieste intalnirea intre oameni cu aceeasi pasiune....sa nu mai vorbim ca este deschis accesul publicului...si de foarte multe ori ..multi spectatori pleaca de la o asemenea competitie patrunsi de "microb"...ceea ce te face sa-i vezi participand anul viitor la acelasi concurs...ca si concurenti!

 

100%Turism:
    Exista o strategie pe termen lung, astfel incat acest concurs sa devina international sau regional?

Blonder:
    Hmm...Fiind in sistem OPEN ..acest concurs este din start..oricum l-ai lua....regional...national sau international...pentru ca este invitat oricine are legatura cu escalada...de oriunde ar fi.

    La acest concurs participa cataratori din toata tara(altfel probabil concursul nu ar fi avut loc...din pacate in judetul Suceava exista maxim 10 cataratori ACTIVI...din care 4-5 au participat anul asta)...si au fost editii la care au venit si alpinisti din strainatate....atrasi de o noua zona de catarare si de o noua experienta.

    Strategie pe termen lung?...E greu de spus.Concursurile de genul asta vor avea loc..atata vreme cat vor fi oameni entuziasti sa le organizeze.... si sa depuna eforturi pentru finantari.. Trebuie avut in vedere...ca in fiecare an...trebuie amenajate noi trasee...pentru ca la concursurile de escalada se presupune ca de fiecare data sa fie prezentate trasee de escalada pe care concurentii prezenti sa le vada pt prima oara.

    Lucrul acesta presupune ca...in fiecare an..sa fie investite noi fonduri pentru echipamentul necesar crearii de noi rute de escalada....si trebuie gasiti noi pereti "virgini" pentru crearea acestor rute.

    Din fericire ..macar din acest punct de vedere...al potentialului Raraului in ceea ce priveste noi pereti pentru noi rute...stam foarte bine....sunt destui pereti pe Rarau pe care nu i-a catarat nimeni niciodata.

    Restul depinde...dupa cum am spus...de oameni.

100%Turism:
    Cate ceva despre concursul de anul acesta?

Blonder:
    Anul acesta...la a V-a editie....organizatorii asteptau in jur de 80 de concurenti... dar vremea proasta nu a lasat sa se desfasoare concursul la nivelul asteptat. Multi concurenti din cei asteptati au renuntat din start citind prognoza meteo pentru zilele respective si au anuntat telefonic sau prin e-mail ca nu vor veni.

    Concursul trebuia sa se desfasoare pe durata a 3 zile...dar din pacate...vremea a oferit doar o zi de vineri superba...in care s-a catarat intens...ca apoi...sambata ...de comun acord concurenti-organizatori...sa se opreasca concursul din cauza ploii si frigului.

    Fiecare dintre concurenti ne-am facut strategia proprie de abordare a traseelor..pe 3 zile.. dar dupa cum am spus...s-a catarat numai vineri ..deci clasamentul s-a facut numai dupa prima zi...asa ca..sportivii care au fost mai inspirati sau mai "in brand" in ziua respectiva...s-au situat mai sus in clasament.

100%Turism:
    Ce rol poate avea un astfel de concurs pentru revigorarea turismului montan?

Blonder:
    Trebuie sa recunosc ca turismul montan este la pamant in Bucovina ca si in toata tara.Nu neaparat in oferta de turism...ci mai ales in ceea ce priveste mentalitatea si educatia romanului in legatura cu turismul. Ca un om care cutreiera muntele mai tot timpul,pot spune ca mi se rupe sufletul vazand ca marea majoritate a romanilor inteleg prin turism..mititei...bere..manele...focuri...sa nu mai povestim de ceea ce ramane in urma lor.

    Trebuie "umblat" undeva adanc in mentalitatea romanului...trebuie recultivat respectul pentru natura..pentru munte...este necesara o educatie primara macar..in ceea ce inseamna de fapt muntele.Un astfel de concurs le poate oferi...fie si ca spectatori...o alta perspectiva si o alta dimensiune asupra a ceea ce inseamna muntele. Nu inseamna ca un turist normal care asista la un asemenea concurs sa fuga acasa ...sa-si cumpere echipament...si sa se apuce de alpinism.

    Dar....asistand la asa ceva...in mintea romanului se pot naste si alte idei....cum ca muntele nu e facut numai pt petreceri la focuri de tabara..

    Si poate peste cativa ani...romanul acesta isi va aminti de concurs...si isi va da acceptul ca fiul sau sa mearga intr-o scoala de alpinism...sau sa se inscrie intr-un club...unde..pe langa probleme tehnice...va invata respectul fata de munte si natura.....si pe langa asta...poate fiul sau se va dezvolta ca spirit uman altfel.

    Nu pot spune exact ce impact va avea un concurs de genul asta asupra turismului montan. Dar cat de putin...va revigora turismul montan..poate printr-o revigorare a mentalitatii umane pentru ca alpinismul...in cele din urma... se reduce la SPIRIT !


100%Turism:
    Care este potentialul Bucovinei in atragerea amatorilor de alpinism sau a altot sporturi montane?

Blonder:
    Pai, potential ar fi enorm. Pacat ca nu este exploatat...sau daca este ..nu este exploatat cum trebuie.Am spus mai sus ca e vorba si de mentalitate.Cum am spus..in judetul Suceava....din pacate sunt doar cativa alpinisti activi. E pacat ca nu stim sa ne bucuram cum trebuie de ceea ce ofera natura. Nu e vorba numai strict de alpinism..pentru ca alpinismul nu este chiar la indemana oricui... si nu-i poti baga cuiva alpinismul in cap cu forta.

    Dar...revenind la intrebare zone strict pentru escalada in Bucovina...ar fi:...Raraul....care acum are circa 100 trasee de escalada echipate cu ancore de cea mai buna calitate....si potential enorm pentru urmatorii ani... eventual piatra Tibaului...dupa Carlibaba...spre Borsa...Piatra Soimului de langa Humor..rezervatie de gresie...Pietrele Doamnei din Obcina Mare (a nu se confunda cu Pietrele Doameni de pe Rarau)...Zona Arsita....Brodina Falcau...Pietrele Muierii de langa Solca..sa nu mai spunem ca sunt zone care de-abi asteapta sa fie descoperite.

    Alpinismul....dupa cum am mai spus ...nu inseamna numai escalada pe stanca. In iernile friguroase...cascada de la Zugreni(pe drumul V.Dornei-Brosteni)..ingheatza tun...oferind celor amatori de catarare tehnica pe gheata....un superb polygon pt acest sport.

    Ture dure de iarna se pot face oriunde in judetul Suceava...avem pe teritoriul nostru o parte din Calimani....o parte din Rodnei...avem Pietrosul Bistritei care smulge plamanii turistului chiar si vara...avem creasta Suhardului..etc

    De drumetii simple....ture de trecking...vara-iarna...nici nu are rost sa mai povestesc aici....sunt infinite posibilitati. Pt sporturile de iarna(schi alpin....snowboard..sanie)...avem partii amenajate in Dorna si Carlibaba...dar "curentul" merge acum catre extreme...amatorii de sporturi montane se orienteaza din ce in ce mai mult catre zone mai salbatice si periculoase...neamenajate.

    Ce am uitat?...Ar mai fi river-rafting pe Bistrita.., mountain biking, parapanta,...echitatie. Potentialul ar fi enorm, si zona superba, totul e ca omul sa inteleaga ca...prin practicarea oricarei forme de turism montan nu trebuie sa distruga natura...ci...(pentru ca turismul afecteaza inevitabil mediul inconjurator...oricat de multa grija am avea) trebuie sa faca in asa fel incat sa se integreze naturii in masura in care este posibil.

 

CLASAMENT "RARAU CLIMBING OPEN 2007"

 

CLASAMENT FEMININ

I-Amalia Mîndru
II-Andreea Copăescu
III-Ştefania Ionel
IV-Raluca Zăgănescu
V-Elisabeta Ştefan
VI-Oana Şerban
VII-Mădălina Caciora
VIII-Irina Irimia
IX-Ioana Sârbu

CLASAMENT JUNIORI

I-Călin Petruş
II-Raluca Zăgănescu
III-George Maris
IV-Ruxandra Moţ
V-Elisabeta Ştefan
VI-Răzvan Sofronescu
VII-Alexandra Morar
VIII-Liviu Răileanu
IX-Eniko Koreh

CLASAMENT MASCULIN AVANSAŢI RCO 2007


I-Bogdan Rus
II-Costel Tudosa
III-Raymond Leuşcă
IV-Viorel Amzăroiu
V-Florian Mastacan
VI-Daniel Burcea
VII-Ştefan Dumitrescu
VIII-Sebastian Verga
IX-Bogdan Micu


CLASAMENT MASCULIN începători-medii RCO 2007


I-Sasa Koncz
II-Romeo Chira
III-Csaba Szocs
IV-Alexandru Bogdan
V-Alexandru Mihalcea
VI-Imre Nagy
VII-Dan Curic
VIII-Dore Miheş
IX-Ştefan Nazarie
X-Radu Solovăstru
XI-Gabriel Cicu
XII-Viorel Morar
XIII-Vlad Damian
XIV-Attila Bocz
XV-Bogdan Săvescu
XVI-Marian Soroceac
XVII-Bogdan Onu
XIX-Dan Plop
XX-Cristian Pop